Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU PUȚIN TIMP ÎN URMĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 263 pentru CU PUȚIN TIMP ÎN URMĂ.

Nicolae Gane - În vacanțe

... grădinarul, îmi ieșiră să mă ureze de bună venire; unul îmi apucă pălăria din mâni, altul mantaua de pe umere, un al treilea gemandanul; era în casă o adevărată răscoală. — Hai la boierul cel bătrân, îmi zise baba Ilinca că, Doamne, de mult v-așteaptă! Cu strângere de inimă intrai la tată-meu care mă sărută pe frunte, îmi vorbi puțin după obiceiul lui, dar vedeam eu cum se lupta să învingă o lacrimă ce i se strecura de sub gene. Iar după ce ieșii de ... despre vânătorii de lei din Africa, și mă întrebam adică de ce n-aș fi eu un vânător de lei!... Un vânător de urși, cel puțin. Ce? nu-s și eu om ca dânșii? Dar pănă când s-ajung să mă măsur cu urșii care nu prea foiau prin vecinătate, mă hotărâi să merg la viclenele rațe ce în adevăr foiau în stuhul de pe iaz. Nici o îndoială nu aveam că n-am să mă întorc cu torba plină. Ce-i o rață pe lângă un urs? De cu sară îmi făcui atâtea patroane, că aș fi avut de unde să stârpesc toate zburătoarele păn la una, și tot îmi păreau că nu-s ...

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... vioriu și depărtat al munților, vântul amăgitor să sărute florile și să fugă, iar florile înșelate să plece în urmă-i capul și să plângă, cu lacrimi de rouă... și-mi umflai mantaua de-o aripă, o târâii până dincolo de țara neagră a furnicilor cu dinții de criță, o scuturai așa de puternic, încât stârnii o groaznică vijelie pân-în depărtare și surghiunii, din sânul dulce al patriei, în țări străine și necunoscute, o sumedenie de furnici îndărătnice, care se acațaseră de mantaua mea, hotărâte să mă urmărească cu război chiar dincolo de hotarele lor!... Și fiindcă buna-cuviință cere, când te afli în largul naturii, să cugeți cât o ploșniță cel puțin, mă mulțumii doar să găsesc cusur frunzelor de plop că fac prea mare gălăgie degeaba și fără cuvânt, că, adică, la înălțimea la care se ... din brațu-i alb, rotund și gol până la cot, puse iute despre soare, cu palma-i diafană, o mică perdea trandafirie privirii, se rezemă cu celălalt braț săpat în marmură vie de balustrada cafenie a cerdacului, se mlădie puțin

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... încoace. Este cu atât mai bine venit punctul de vedere ales de d-ta pentru a judeca o materie de însemnătatea poeziei populare cu cât între publicările îngăduite de secția noastră istorică, adică apărute sub auspiciile ei, deși fără răspunderea ei, s-a strecurat în 1906 un studiu al d-lui Radu Rosetti, Despre originea și transformările clasei stăpânitoare din Moldova, în care se susține că "elementul roman rămas în Dacia după retragerea legiunilor n-a putut să se mănție și a trebuit să dispară fără urme în potopul de barbari năvălitori" și că "naționalitatea română s-a născut exclusiv numai din contopirea slavilor ce venise să se așeze în țările noastre cu elementele romanizate de peste Dunăre, aduse ca captivi" (eufonia este a d-lui Radu Rosetti) "în urma neîncetatelor năvăliri slave, sporite prin numărul acelora care fugeau din imperiu de greutatea birurilor" ș.c.l. În ședința anuală a Academiei noastre de la 12 ianuarie 1907 chestia a fost adusă în discuția generală. S-a recunoscut că adevărul orcât de puțin favorabil ne-ar fi, trebuie spus cu toată sinceritatea îndată ce este ...

 

Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...

... lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... ­ boierii lui de sfat ­ Pe tronu-i de-aur roșu sta mut ... să fie fapte bune, Să n-ascult decât glasu-adevărului senin; Și sarcina vieții-mi să fie cât de grea, Voi ști s-urmez, părinte, cu râvnă calea ta. Retras în sală mare de marmură trandafirie, Încins în strălucitul și negrul lui talar, Privirea lui o-nalță pe-a cerului câmpie Și cugetul lui zboară în lumi fără hotar. Și gând cu gând se-mbină în lungă reverie, Și buzele-i se mișcă c-un zâmbet blând, amar, Și sufletul îl împlu dorinți nemărginite, Ca marea de adânce

 

Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea

... era în cea mai mare înfocare. Sute de perechi se învârteau în acea volbură atrăgătoare, și dinaintea ochilor mei treceau atâtea femei frumoase ce semănau cu un legion de îngeri coborâți din nouri cu aripile ascunse sub stofele bogate ale rochii­lor și horbotelor de mătase. Ele abia atingeau cu piciorușele lunecosul parchet. În coafurile lor străluceau diamante, care pare că, trecând prin bolta cerească, se aninaseră în mândul lor păr ca stele din cortegiul nopții. Iată, gândeam eu privindu-le, aici este lumea unde femeia împărățește, unde ea ca o zeiță în ... este ațipită, el balul nostru aievea îl vede în vis, dormitând sub influența opiumului fumat sau hașișului înghițit. Dar și huriile, ce el le vede în halucinația beției pe un munte de pilaf, nu se pot compara cu zeițele saloanelor noas­tre, pe care noi le admirăm cu sentimente de extaz, privind grațiile lor estetice, pe când huriile golite inspiră asiaticului aceeași dorință brutală ce el o simte în vis în vreo oază din Sa­hara sau în ...

 

Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română

... română pe bazele civilizațiunii, și mulți din ei sunt chiar încredințați că astăzi această așezare este aproape a fi terminată. Avem de toate cu îmbelșugare ? își închipuiesc ei ? și când îi întrebi de literatură, îți citează cifra coalelor înnegrite pe fiecare an cu litere române și numărul tipografiilor din București, și când le vorbești de ștință, îți arată societățile mai mult sau mai puțin academice și programele discursurilor ținute asupra problemelor celor mai grele ale inteligenții omenești; dacă te interesezi de arta frumoasă, te duc în muzee, în pinacoteci și gliptoteci, îți arată expozițiunea artiștilor în viață și se laudă cu numărul pânzelor spânzurate pe părete; și dacă, în fine, te îndoiești de libertate, îți prezintă hârtia pe care e tipărită constituțiunea română și îți citesc discursurile și circulările ultimului ministru care s-a ... a fedu, do se et asconde, do me et laudi cu gula ta, quomu ari, asi secili etc. etc." Și, astfel, gramatica română începe cu o falsificare a filologiei. O repețim: ceea ce surprinde și întristează în aceste producte nu este eroarea lor în ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna

... Unde calcă, lasă lacrimi, doliu, moarte! Astfel se preface cel mai mândru loc. Unde trece, arde un torent de foc. III Domnul și boierii șed în lata sală — Toți bătrâni ce poartă părul alb cu fală. În acele timpuri un boier român Se stima pe atâta cât era bătrân, Căci pe cât în vârstă el înaintase În mai multe lupte încă se-nsemnase. Solii de la Carol dau regala carte. Despre cele scrise domnului fac parte ,,Dacă Severinul încă nu predai Și ... supune Și prepară țării ani d-amărăciune." Zice. Două lacrimi genele-i stropesc Și ca roua lină p-al ei chip lucesc. Sub aceste vorbe cu care-i răspunde, Bucuria-i dulce domnul îi ascunde — ,,Tu, ce jos în lume fraged am iubit, Suflete prea gingaș, mie prea dorit, O, femeie rară! Dulcea ursitoare Nu ți-a dat în parte griji apăsătoare, Ci prin frumusețe și-ani desfătători, Lacrimile noastre să le schimbi în flori. Lasă-ne dar nouă grijile străine Și petrece-n casă zile dulci și line!" Timpuri de virtute și de fapte mari! Suflete străbune, nobile ... ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Cahul

... capii oștii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați servit! Voi, feciori din țară ce, venind în lume, V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume, A sosit momentul jugul să zdrobim... Sau prin mândra moarte să ne nemurim! Puțin timp în lume un erou trăiește, Dar în scurta viață secoli viețuiește! Căci de dulce fală trece cununat Și, murind, în urmă-i nu va fi uitat. Cel dintâi muri-voi pentru-al țării bine! Cel dintâi lovi-voi cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna lui maghiară, ca un vis plăcut. Coama-i poleită ... îi răspunde — ,,Ale mele fapte par bănuitoare; Dar, o, mândre doamne, nu sunt trădătoare. Timpul vă va spune într-al meu favor. Cel dintâi în luptă merge-voi să mor!" Zice și se-nchnă. Domnul aprobează. Acuzatul iese. Ochii îl urmează. Cu-a lui călărime pleacă într-un zbor Către turcii falnici... și se-nchină lor. Domnul dă semnalul, buciumele sun. În treizeci pătrate, bravii lui se pun. Turcii pun în frunte cetele-nchinate, Dar cu focuri crude le trăsnesc ...

 

Alphonse de Lamartine - Poetul murind

... instructoare Nu poate să dea omul ce-nsuflă Dumnezeu. Nici râu-nvață-a curge pe clina sa la vale, Nici acvila să-noate în aer p-a sa cale, Nici cum s-adune-albina din flori nectarul său. Arama răsunândă din locuința-i sfântă, Cu mistica sa limbă azi plânge, mâine cântă, Când nașterea, când moartea, când nunta celebrând Și eu fui ca arama prin flăcări lămurită, Bătură-ntr-al ... mult astă vorbă, ș-aflatu-o-am tot vidă, Ș-am azvârlit-o-ncolo ca pe o scoarță-aridă, Ce buzele umane o tot resug în van. În stearpa sa speranță d-o glorie ce pasă, În cursul vieții sale în urmă-i omul lasă Un nume ce tot scade, din zi în zi proscris; Și timpul p-a lui valuri înalță și coboară Această căzătură, și-n fine o doboară În al uitării negru și destructor abis. Arunc și eu un nume mai mult p-astă tempestă În voia întâmplării ferice ori funestă. Și-n ce-aș fi oar' mai mare? în ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind

... instructoare Nu poate să dea omul ce-nsuflă Dumnezeu. Nici râu-nvață-a curge pe clina sa la vale, Nici acvila să-noate în aer p-a sa cale, Nici cum s-adune-albina din flori nectarul său. Arama răsunândă din locuința-i sfântă, Cu mistica sa limbă azi plânge, mâine cântă, Când nașterea, când moartea, când nunta celebrând Și eu fui ca arama prin flăcări lămurită, Bătură-ntr-al ... mult astă vorbă, ș-aflatu-o-am tot vidă, Ș-am azvârlit-o-ncolo ca pe o scoarță-aridă, Ce buzele umane o tot resug în van. În stearpa sa speranță d-o glorie ce pasă, În cursul vieții sale în urmă-i omul lasă Un nume ce tot scade, din zi în zi proscris; Și timpul p-a lui valuri înalță și coboară Această căzătură, și-n fine o doboară În al uitării negru și destructor abis. Arunc și eu un nume mai mult p-astă tempestă În voia întâmplării ferice ori funestă. Și-n ce-aș fi oar' mai mare? în ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei

... coapse, pe frunți! Otrepuri, de mult închegate, Lipite pe răni destupate, Ca niște oribile punți! Obrajii lor - cronica spune Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roșul s-alungă, Trecând pe de lături în dungă, Alb, vânăt, și galben, și sur! S-așează pe gânduri în iarbă, Și buba pe bubă se-ntreabă: Cum merge și ce-i de făcut În lume să nu mai domnească Tăria și fala trupească, Frumosul călcând pe cel slut? Se scoală atunci din grămadă O fiară, un monstru, o pradă ... ca voi: Unde-i sântul ca s-arunce Cu piatra în noi?.." II Trecu d-abia o lună, Buboșii împreună Acum din nou s-adună În codrul cel spurcat; Dar nu mai este jale, Ci râsuri triumfale, Sunând în deal și-n vale, Ca dracii în sabat! Aduce fiecare Cu sine pe spinare Bucata-i de mâncare La prânzul canibal: Nemăcinate grâne Servind în loc de pâine, Cu vrun ciolan de câine Sau un picior de cal! Apoi voioasa ceată, De stârvuri săturată, Încinge desfrânată Un danț nerușinat: Satan rânjind se pune Cu ... Cumplita urâciune Cu ...

 

   Următoarele >>>